Sa externalizezi sau nu serviciile de Marketing Online?

October 16, 2012

Daca ai ajuns aici inseamna ca te intrebi care este cea mai buna varianta: sa colaborezi cu o agentie de marketing online, ori sa angajezi o persoana care sa se ocupe cu aceasta parte a afacerii tale? Iar, ca in cazul oricarei intrebari de o importanta strategica, raspunsul este: Depinde.

Factori precum nevoile in aceasta directie, marimea companiei si posibilitatile financiare (doar ca sa mentionam cateva), au o influenta asupra acestei decizii, iar cum fiecare afacere este diferita nu exista o reteta universala. Desigur, ambele variante au avantaje si dezavantaje, iar despre acestea vom dicuta in cele ce urmeaza.

Viteza -> Ø

Intr-o lume in care vigilenta si rapiditatea sunt necesare pentru a obtine un avantaj concurential, viteza cu care o afacere poate reactiona la anumite noutati este esentiala pentru succes. Din acest punct de vedere ambele optiuni au avantaje si dezavantaje. Pe de o parte comunicarea cu un angajat dedicat poate fi mai rapida, insa o agentie de marketing online are access la resursele necesare pentru a implementa in timp util strategia de raspuns.

Expertiza -> Agentia de marketing online

Avand o vasta experienta si cu alte website-uri si afaceri, o agentie de marketing online a dobandit o mai vasta expertiza in domeniu. Acesta poate fi egalata de un angajat, doar daca acesta la randul lui are o experienta semnificativa, de mai multi ani, caz in care situatia financiara a unor firme nu le permite sa angajeze o asemenea persoana dedicata. Deci din punct de vedere expertiza/cost agentia iese „castigatoare” .

Control ->  Angajatul dedicat marketingului online

Este evident faptul ca in cazul unui angajat dedicat marketingului online controlul care poate fi exercitat de catre manager este mai extensiv. Desi, in anumite arii a marketingului online (continut distribuit, cuvinte cheie vizate, tactici implementate etc.) aceasi masura de control poate fi efectuata si in cazul in care se colaboreaza cu o agentie de marketing online. Insa, in special in ceea ce privesc activitatile de promovare social media, controlul trebuie diminuat in ambele cazuri. Daca totusi vreti sa va asigurati o anumita masura de control in ceea ce privesc interactiunile pe platformele de socializare, un ghid in acest sens poate fi redactat inca de la inceput, atat in cazul in care colaborati cu o agentie, cat si in cazul in care angajati o persoana dedicata.

Eficienta -> Agentia de marketing online

Exista destule cazuri in care doar proiectele de marketing online nu sunt suficiente pentru a ocupa timpul unui angajat. In acest caz apar situatii in care acestea sunt inmanate unei persoane care nu detine cunostintele necesare in domeniu, ori este angajata o persoana noua, iar pe langa proiectele de marketing online ii sunt delegate si alte activitati. In ambele cazuri o parte din activitati nu vor fi finalizate la cel mai inalt nivel calitativ posibil. Astfel, din acest punct de vedere, agentia de marketing online poate oferi o eficienta ridicata.

Disponibilitate si Continuitate -> Agentia de marketing online

Cu totii stim cat dureaza un proces de recrutare in cautarea unui viitor angajat de valoare, iar daca il gasim mai dureaza pana cand acesta va fi disponibil, fiindca probabil are deja un loc de munca unde trebuie sa lase lucrurile in ordine inainte de a il parasi. Pe de alta parte, o agentie de marketing online poate fi disponibila mult mai repede. Iar in ceea ce priveste continuitatea, acesta este sub semnul intrebarii in cazul unui angajat, deoarece acesta se poate imbolnavi, pleca in concediu ori  demisiona, in timp ce  agentia are resursele necesare pentru a asigura continuitatea proiectelor.

Cunostinte in industrie, despre produse/servicii si clienti -> Angajatul dedicat marketingului online

Evident, un angajat va acumula cunostinte despre industrie, produsele/serviciile oferite, respectiv clienti in primele luni de la angajare, avand un avantaj clar fata de o agentie. Pe de alta parte, poti alege o agentie care are deja experienta in industria din care face parte compania ta, fapt ce va diminua discrepanta intre cele doua variante.

Flexibilitate -> Agentia de marketing online

Nu este straina pentru niciunul dintre noi situatia in care costurile trebuie reduse in vremurile grele. In acest caz, managementul poate decide scaderea mai mult sau mai putin a costurilor cu marketingul online, prin diminuarea bugetelor pe anumite proiecte. Astfel, daca exista un angajat dedicat pe marketingul online, sunt doua variante. Ori este concediat, care poate inseamna un proces destul de greoi, pe langa faptul ca sarcinile trebuie preluate de o persoana fara experienta in domeniu. Iar in perioade dificile din punct de vedere finaciar, nu este momentul potrivit ca proiectele de marketingul online sa fie finalizate ineficient, deoarece va duce la descresterea intr-o proportie si mai mare a vanzarilor. A doua varianta ar fi ca angajatului dedicat sa i se delege sarcini aditionale de alta natura, caz in care din nou apare problema eficientei. Insa in cazul in care se colaboreaza cu o agentie, problemele de acest fel dispar, deoarece chiar daca se diminuaza bugetul proiectelor, vor fi furnizate servicii online marketing de calitate, scazand doar cantitatea acestora.

In plus, daca este necesara realocarea bugetelor, pentru un proiect de investitie de mare anvergura in cadrul intreprinderii, raman aceleasi argumente in vigoare.

Integrare cu marketingul traditional, vanzari, relatii publice si IT -> Ø

Integrarea marketingului international cu marketingul traditional, functia de vanzari, cea de relatii publice si de IT este de o importanta strategica. Iar in acest caz, unui angajat dedicat i-ar fi mai facil sa colaboreze cu colegii din aceste departamente, fiind in acelasi imobil. Insa un canal de comunicare eficient se poate dezvolta si intre companie, respectiv agentia de marketing online, caz in care integrarea este facilitata, cu atat mai mult daca si majoritatea sarcinilor de IT este externalizata catre aceasi agentie (sunt agentii care ofera de exemplu atat web development cat si  servicii marketing online).

Cultura de marketing online in companie -> Angajatul dedicat marketingului online

Fiind in cadrul companiei 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, angajatul dedicat marketingului online poate sa disemineze si sa creeze o cultura a marketingului online in randul angajatilor care apartin altor departamente. Astfel, daca toti angajatii firmei sunt implicati intr-un fel sau altul, brandul online al intreprinderii va fi unul mai robust, in special in ceea ce priveste prezenta pe platformele de social media.

La curent cu noutatile din industrie -> Agentia de marketing online

Domeniul marketingului online este intr-o continua schimbare, in special cand te gandesti ca Google isi schimba numai algoritmul de cautare de 500-600 ori pe an, iar in ceea ce privesc noile functionalitati Google, Facebook si a altor jucatori importanti, ori aparitia unei noi platforme de socializare care face furori, nici nu mai vorbim. Din acest punct de vedere, angajatul nu are intotdeauna timp sa se informeze cu privire la toate noutatile din toate ariile marketingului online ori sa participe la conferinte pe acest subiect. In timp ce in cadrul unei agentii, consultantii specializati au un domeniu specific pe care il urmaresc si fiind mai multi specialisti impartasesc noutatile in cadrul sedintelor de brainstorming.

Costuri -> Ø

Nici in acest caz nu putem desemna un „castigator” clar. In ceea ce priveste angajarea unei persoane dedicate, costurile posibile, pe langa salariu (care de asemenea poate sa varieze destul de mult), includ costurile de training initial in cazul in care persoana nu are toate cunostintele necesare in domeniu, respectiv costurile de training pe parcurs (participarea la conferinte, traininguri de specializare etc.). In ceea ce priveste o agentie de marketing online, pe langa costul lunar, care depinde de proiectele externalizate, ar putea interveni costuri de comunicare, insa trebuie subliniat ca nu toate agentiile percep o taxa in acest sens. Daca ar fi sa comparam salariul unui angajat dedicat cu costul lunar al unei agentii, probabil costul pe ora este mai mic in cazul angajatului. Insa pentru aceasta comparatie trebuie avut in vedere ca acest cost se majoreaza odata cu experienta persoanei angajate in domeniu, respectiv pretul practicat de agentia aleasa.

La aceste 11 aspecte pe care trebuie neaparat sa le ai in vedere in procesul decizional, mai pot fi adaugate unele aditionale, in functie de caracteristicile afacerii tale.

Multe firme aleg ambele variante: pe langa colaborarea cu o agentie, au si un angajat care se ocupa de marketing-ul online, care de multi experti este considerata solutia ideala. Astfel, poti profita de avantajele din ambele parti. Insa si in acest caz sunt o mie si una variante de colaborare, si implicit apare intrebarea: Care de ce anume se ocupa? Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare, poti sa iei in considerare organizarea unei discutii intre agentia de marketing online, angajatul dedicat pe aceasta parte, respectiv factorul de decizie in marketing al intreprinderii, in urma careia va fi gasita cea mai potrivita combinatie pentru compania ta.